Radio Orhei FM
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Externe
No Result
View All Result
Radio Orhei FM
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Externe
No Result
View All Result
Radio Orhei FM
No Result
View All Result

Minciuni privind achitarea salariilor la CFM: promisiuni neîndeplinite și incertitudini pentru angajați |VIDEO

2 aprilie 2025
Minciuni privind achitarea salariilor la CFM: promisiuni neîndeplinite și incertitudini pentru angajați |VIDEO
Share on FacebookShare on Twitter

Dacă la ultimul protest al feroviarilor, șeful Căii Ferate și ministrul Infrastructurii promiteau convingător că până la sfârșitul lunii martie, angajații de la CFM vor primi câte două salarii, acum suntem deja în luna aprilie, iar promisiunile așa și au rămas neîndeplinite. Șeful întreprinderii spune că lucrătorii nodului feroviar Ocnița și-au ridicat lefurile pentru luna septembrie, în proporție de 90 la sută.

Cu toate acestea, numai unele familii aflate în dificultate au primit câte două salarii, iar autoritățile anunță deja un alt termen de îndeplinire a promisiunii – 20 aprilie, adică la Paște – nu spun însă la care.

Între timp, drept o modalitate de soluționare a crizei, este luată tot mai mult în calcul disponibilizarea lucrătorilor care au atins vârsta de pensionare – iar la CFM sunt circa 1200 de vârstnici. Și aici, moneda are două fațete – pe de o parte lucrătorii care vor pleca la odihna binemeritată vor primi toate restanțele, pe de altă parte, cei 1200 de oameni vor ajunge în mila pensiilor mizere alocate de stat. O țară întreagă urmărește neputincios cum gigantul transporturilor feroviare de altădată, acum a ajuns să se zbată pe patul de suferință, din cauza incompetenței puterii actuale.

În timpul ultimului protest organizat de angajații Căii Ferate de la toate nodurile feroviare, care au cerut, chiar în fața Guvernului achitarea urgentă a restanțelor salariale, șeful CFM, Sergiu Cotelnic, promitea marea și sarea. Și o făcea pe un ton atât de convingător, cu argumente, încât feroviarii chiar au fost tentați să-l creaddă.

SERGIU COTELNIC, șef CFM

Planificăm, cel puțin, pe termen de două luni să plătim trei salarii. Planificăm. Toate premisele pentru acest lucru sunt, luând în considerare că ne oferă ajutor combustibil și nu vom fi nevoiți să achităm pentru el.

Și a fost spus asta, în prezența ministrului Infrastructurii, Vladimir Bolea. Acum, directorul CFM a schimbat macazul. El spune deja că obiectivul este de a plăti doar salariile restante pentru luna septembrie. Și termenul deja e altul – la Paște, ce-i drept – nu e clar – în ce an. Plata a început deocamdată pentru angajații de la nodul feroviar din Ocnița, iar banii pentru două luni au primit doar familiile aflate în dificultate.

SERGIU COTELNIC, șef CFM

Ne-am propus ca obiectiv să achităm salariul pentru luna septembrie pentru întreaga rețea feroviară până pe 20 aprilie, adică înainte de sărbători. Acesta este scopul nostru, și facem tot posibilul să-l îndeplinim.

– Dar s-a spus că s-au plătit și câte două salarii? – Pentru două salarii, s-a luat o astfel de decizie, am oferit câte două salarii unor persoane care se află într-o situație dificilă – de exemplu, dacă cineva este bolnav. Le-am acordat în mod special.

Am oferit și unui membru din familiile în care ambii, soț și soție, lucrează la calea ferată, pentru că astfel de familii sunt într-o situație disperată. Așa că am încercat să oferim, fie soției, fie soțului, două salarii, pentru ca familia să își poată rezolva problemele financiare.

Cotelnic a subliniat că, în martie, Guvernul a oferit 250 de tone de combustibil, iar în aprilie urmează să mai dea 250 de tone, iar iar banii obținuți din transporturi sunt redirecționați pentru plata salariilor. Totuși, acesta nu a ezitat să mai accentuieze o dată în plus că achitarea salariilor restante depinde în mare măsură de eficiența angajaților și de organizarea transporturilor, iar în calitate de măsură de optimizare, se ia în calcul, inclusiv, concedierea angajaților pensionari.

Cu toate acestea, sindicatele nodului feroviar din Ocnița cer acțiuni mai rapide. Sub presiunea datoriilor și strânși la perete de incapacitatea guvernanților de a rezolva situația, ajung să recunoască faptul că disponibilizarea pensionarilor ar putea fi o soluție. Cel puțin, cei care vor pleca la odihna binemeritată ar putea avea o mică speranță să-și primească toate restanțele. Ce-i drept, în așa caz aproximativ 1200 de persoane vor rămâne fără serviciu, fiind trimiși forțat să existe din pensia mizeră.

DUMITRU FISIUC, președinteleSindicatului Feroviar Ocnița

Uitați, martie a trecut. Suntem deja în aprilie. În martie s-a primit salariul pentru septembrie, dar nu toți, doar unii. De exemplu, sectorul de la stația Ocnița – sectorul PCH-6 sau cum se mai numește – a primit pentru septembrie. La stație, unii angajați – cum ar fi dispecerii, cei care fac componența trenurilor – au primit salariile pentru septembrie, unii chiar și pentru octombrie.

Guvernul promite, la momentul actual, să acorde 70 de milioane de lei pentru a-i disponibiliza pe pensionari, cei care au atins vârsta de pensionare, dar la calea ferată sunt în jur de 1.200 de astfel de persoane. Astfel, s-ar elibera aproximativ 8 milioane de lei.

Acești 70 de milioane sunt pentru ca oamenii să fie concediați și să li se plătească datoriile restante. S-a calculat pentru acei 1200 de oameni. Iar când pe calea ferată vor rămâne în jur de 3000–3500 de angajați, poate că situația se va îmbunătăți.

Precizăm că întreprinderea de stat Calea Ferată din Moldova se confruntă cu dificultăți financiare, înregistrând restanțe salariale de circa 191 de milioane de lei față de aproape 5.000 de angajați. Feroviarii au organizat mai multe proteste pentru a cere plata salariilor. Totodată sute de angajați ai nodului feroviar din Bălți și-au sistat activitatea în semn de protest, iar mai mulți lucrători de la nodurile feroviare din țară amenințau că își vor suspenda activitatea, dacă nu li se vor achita salariile restante.

Lucrătorii feroviari sunt indignați că autoritățile găsesc bani pentru alte scopuri, cum ar fi salariile mari pentru miniștri și alți funcționari, achiziționarea de armament, dar nu găsesc bani pentru salariile lor.

Citește și

Laborator de cannabis descoperit la Ialoveni – droguri de peste 225.000 lei

Laborator de cannabis descoperit la Ialoveni – droguri de peste 225.000 lei

16 aprilie 2025

Poliția a descoperit în raionul Ialoveni un laborator clandestin destinat cultivării plantelor de cannabis, precum și droguri în valoare de...

Accident lângă Telenești: Autocisternă răsturnată, un bărbat rănit

Accident lângă Telenești: Autocisternă răsturnată, un bărbat rănit

16 aprilie 2025

Ieri, 16 aprilie o autocisternă s-a răsturnat pe șoseaua de centură a orașului Telenești. Vehiculul a ajuns în afara carosabilului,...

Vreme schimbătoare și temperaturi blânde în toată țara

Vreme schimbătoare și temperaturi blânde în toată țara

16 aprilie 2025

Pentru ziua de astăzi, meteorologii anunță cer variabil, cu înnorări temporare. În nordul țării sunt posibile ploi slabe de scurtă...

Fălești, în topul scumpirilor: apa și canalizarea ajung printre cele mai scumpe din Moldova

Fălești, în topul scumpirilor: apa și canalizarea ajung printre cele mai scumpe din Moldova

15 aprilie 2025

Încă o scumpire. Locuitorii din Fălești vor trebui să plătească mai mult pentru serviciile de apă și canalizare, după ce...

Next Post
Victoria Furtună cere investigarea Maiei Sandu pentru corupție și trădare de patrie

Victoria Furtună cere investigarea Maiei Sandu pentru corupție și trădare de patrie

Ultimele ştiri

Laborator de cannabis descoperit la Ialoveni – droguri de peste 225.000 lei

Laborator de cannabis descoperit la Ialoveni – droguri de peste 225.000 lei

16 aprilie 2025
Accident lângă Telenești: Autocisternă răsturnată, un bărbat rănit

Accident lângă Telenești: Autocisternă răsturnată, un bărbat rănit

16 aprilie 2025
Vreme schimbătoare și temperaturi blânde în toată țara

Vreme schimbătoare și temperaturi blânde în toată țara

16 aprilie 2025
Decizie importantă la Curtea de Apel în unul dintre dosarele Evgheniei Guțul: Contestația procurorilor respinsă

Decizie importantă la Curtea de Apel în unul dintre dosarele Evgheniei Guțul: Contestația procurorilor respinsă

15 aprilie 2025
Ilia Uzun: Autoritățile centrale atacă din nou drepturile poporului găgăuz

Ilia Uzun: Autoritățile centrale atacă din nou drepturile poporului găgăuz

15 aprilie 2025
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Externe

© 2025 Radio Orhei FM

No Result
View All Result
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Externe

© 2025 Radio Orhei FM