La 1 aprilie 2025, intră în vigoare noua lege privind plățile în numerar în Republica Moldova, care aduce modificări pentru persoanele fizice și juridice care efectuează plăți pe teritoriul țării. Noile reglementări stabilesc limite pentru plățile în numerar și transferurile bancare, cu scopul de a crește transparența și de a preveni tranzacțiile mari în numerar, transmite IPN.
Legea se aplică unui număr larg de entități, inclusiv persoane fizice, organizații non-profit și persoane juridice care desfășoară activități comerciale.
De asemenea, sunt reglementate tranzacțiile între persoanele fizice care nu desfășoară activități comerciale, în special în cazul cumpărării de imobile și autovehicule.
În cazul tranzacțiilor imobiliare, plata în numerar va fi permisă doar dacă prețul nu depășește echivalentul a 100 salarii medii lunare în economie, ceea ce reprezintă aproximativ 81.700 de euro. Pentru autovehicule, limita este de 50 de salarii medii lunare, adică aproximativ 40.800 de euro.
Pentru tranzacțiile care depășesc aceste limite, plata trebuie efectuată prin transfer bancar. Totuși, se permite plata în numerar a unei sume de până la 200.000 de lei, chiar dacă prețul depășește limitele menționate.
Conform autorităților, aceste măsuri sunt menite să faciliteze lupta împotriva economiei subterane și a evaziunii fiscale.
Noua lege include și reglementări referitoare la comisioanele bancare pentru retragerile de numerar. Astfel, comisionul pentru retragerea de numerar în tranzacțiile de cumpărare-vânzare între persoane fizice nu poate depăși 0,1% din suma transferului, cu condiția ca retragerea să se efectueze la ghișeul băncii și să fie prezentate documentele necesare pentru a dovedi proveniența fondurilor.
De asemenea, legea aduce modificări la termenul de eliberare a numerarului din casieria întreprinderii pentru cheltuieli operaționale. Astfel, agenții economici și persoanele care activează în domeniul justiției și sănătății pot elibera numerar pentru o perioadă maximă de 30 de zile, cu excepția cheltuielilor pentru călătorii internaționale. Sumele neutilizate trebuie returnate în casierie în termen de 5 zile lucrătoare.
Sunt prevăzute și sancțiuni pentru nerespectarea reglementărilor. De exemplu, dacă agenții economici depășesc limitele stabilite de lege pentru plățile în numerar, aceștia vor fi sancționați cu amenzi de până la 10% din suma care depășește limita. De asemenea, sunt prevăzute amenzi pentru nerespectarea termenului de returnare a sumelor neutilizate, care pot ajunge până la 18% din suma neachitată. Dacă amenda este plătită în termen de 3 zile de la primirea deciziei de încălcare a legislației fiscale, persoana sancționată poate plăti jumătate din valoarea amenzii.
Pentru persoanele care întâmpină dificultăți în a respecta noile reglementări, Comisia Națională a Pieței Financiare oferă consultanță prin Linia de Asistență pentru Consumatori la numărul 022 85 95 95.