Ofițerii secției de investigare a infracțiunilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Botanica au reținut patru tineri, printre care și o minoră, cu vârste între 17 și 24 de ani, originari din Chișinău, Ialoveni și Criuleni, fiind suspectați de șantaj și răpire de persoană.
Incidentul a fost semnalat de o tânără, care a relatat că, în timp ce se afla pe strada Trandafirilor din capitală, împreună cu prietenul său de 22 de ani, un grup de patru persoane s-a apropiat de ei, aplicând mai multe lovituri și forțându-l pe tânăr să urce într-un automobil. După aceea, suspecții au plecat într-o direcție necunoscută.
La scurt timp după răpire, tânăra a primit un mesaj prin care suspecții cereau o răscumpărare de 450 de euro pentru eliberarea victimei. În urma investigațiilor desfășurate de polițiștii din Botanica și Direcția de Poliție Chișinău, cu sprijinul polițiștilor de patrulare și sub coordonarea procurorilor din Oficiul Botanica al Procuraturii Municipiului Chișinău, suspecții au fost localizați și reținuți. Victima se afla la domiciliul unuia dintre aceștia.
În timpul investigațiilor, suspecții au recunoscut că l-au răpit pe tânăr pentru a-și recupera o sumă de bani pe care acesta o datora, iar prin acțiunile lor au încercat să-și recupereze datoria.
Tinerii au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minora este cercetată în stare de libertate.
Conform legislației în vigoare, persoanele găsite vinovate de astfel de infracțiuni riscă pedeapsa cu închisoare între 10 și 13 ani.