Nu mai pot trăi fără salarii, așa că răbdarea le-a ajuns la limită. Angajații întreprinderii Calea Ferată din întregaa țară au ieșit în stradă să-și ceară lefile restante, pe care nu le-au mai primit de mai bine de jumătate de an. Proteste de amploare au loc în fața Guvernului, Parlamentului și Președinției, dar și în nodurile feroviare din Moldova. Oamenii au venit cu pancarte cu înscrisuri „Vrem salarii achitate, nu promisiuni deșarte”, „Cum să trăim fără salarii”, „Cu ce să ne hrănim familia și să achităm facturile?”, „Dar și întoarceți banii câștigați”. Potrivit sindicatelor, aproximativ 5000 de angajați ai CFM nu au bani pentru a-și întreține familia și nici pentru a cumpăra o bucată de pâine.
IGOR ZUBCU, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova
Eu vin cu un apel către guvernare ca să coboare aici la noi, nu doar atunci când au nevoie de voturile noastre, dar și atunci când avem nevoie de a soluționa problemele muncitorilor pe care îi reprezentăm noi. Cineva încă de mult a zis că: lanțul de la gâtul unui rob întărește mai puțin decât armura unui ostaș. De aceea eu zic că gata, stop răbdării pentru că răbdarea este la limită deja pentru toți. Chiar ieri, întâlnindu-mă cu reprezentanții Confederației din teritoriu am fost suplimentar informat că deja la magazinele din orașele în care activați sunt făcute liste cu datorii ale familiilor feroviarelor, trebuie să fie achitată pâine, produsele alimentare, oare aceasta este cred că o formă nouă de robie în secolul XXI-lea când omul muncește, dar salariul nu primește.
Feroviarii au declarat că au ajuns la limita disperării, fiind incapabili să-și hrănească copiii, să plătească facturile la utilități și să-și achite creditele. În această situație extremă, ei au cerut cu disperare ajutor autorităților, solicitând plata banilor munciți, deoarece nu mai pot supraviețui fără resurse financiare.
Mie îmi trebuie salariu să-mi dea, să am ce pune în geantă și să trimit copiii la școală. Eu am doi copii de școală, înțelegeți? Am șapte luni de zile nu am mâncat fierbinte acasă, femeia mă întreabă cum să-ți pun în geantă dacă nu-ți dă salariul. Unde este Maia Sandu să vină aici și să-mi spună. Am noroc că femeia mea este la pensie și are 4000 de lei pensia. Unde este dreptatea, eu nu văd, unde sunt toți, unde e Recean, Bolea, unde este Bolea, da ce a murit Bolea, nu a murit, lasă-l să vină să ne spună: oameni buni o să vă dăm, în fiecare lună câte un pic, două, trei luni.
Avem comunale, credite, avem copii la școli, grădinițe, universități, cum să trăim? Domnule premier da ieșiți aici, ieșiți să vedeți.
Împărți-ți 4000 de lei salariu pentru două luni, achitați credite, cumpărați produse, hrăniți-vă copii, de mine deja tac. Să vă fie rușine! Rușine! Rușine!
Unii oameni sunt bolnavi, suferă, nu au bani pentru o pâine, dar voi stați în cabinete luxoase. Vă păzesc din toate părțile, oamenii vă plătesc șui trăiți din banii acestor oameni muncitori foarte bine, ca boierii. Coborâți-vă jos, vorbiți, susțineți-ne. Nu vă iubiți poporul, nu vă pot numi ai noștri deoarece sunteți împotriva poporului. Uitați-vă, 5000 de oameni care lucrează la Calea Ferată, în spatele fiecăruia stă încă câte cinci persoane – 25 000 de persoane duc foame, nu au cu ce achita comunalele, să cumpere o bucată de cașcaval, ne mai vorbind că carne tot mâncăm.
În fața protestatarilor a ieșit secretarul de stat în domeniul transporturilor, Mircea Păscăluță, însă care nu pre i-a liniștit pe feroviari.
MIRCEA PĂSCĂLUȚĂ, secretarul de stat în domeniul transporturilor
Puteți să luați și reprezentanți din partea feroviarilor să vină să vadă planul de acțiuni concret care dorim să-l implementăm pentru soluționarea problemei și prioritatea noatsră rămâne în continuare plata salariilor. Salarii, salarii!
S-a protestat și la Basarabeasca. Pe pancartele manifestanților de la sud scria: „Auziți-ne, dați-ne salariile noastre”, „Cerem plata imediată a datoriilor salariale”, „7 luni fără salariu, copiii noștri înfometați”.
IURII UZUN, președintele Comitetului Sindical, Basarabeasca
Trebuie să avem un salariu decent, dar nu ni-l dau. Oamenii au uitat de bani de mai bine de jumătate de an. Fiecare vine acasă, unde trebuie să întrețină familia, are o careva putere, dar este nevoit să ceară bani de la mamă sau bunică pentru a plăti comunalele, a cumpăra mâncare. Mulți au credite de plătit, pe care au crezut că le vor putea achita.
În ciuda vremii reci, și la nord, la fel, au fost revolte. Nici frigul nu i-a oprit pe angajații din Ungheni se iasă în fața Gării pentru a-și striga nemulțumirea.
Iată a 7-a lună leafa nu este. Cu ce să trăim, cu ce să venim la lucru. Unde e leafa, a 7-a lună fără leafă trăim pe spatele femeii și a copuilului bolnav de grupa a II-a.
Ei nu au nevoie. Ei se spală unul pe altul, ce nu auziți ce a spus Bolea, el se dă la o parte, el a spus că nu are nimic. Sunt alții care stau aolo. este Cojocaru acolo unu. El ție aici nu o să-ți vină.
Proteste au mai avut loc la Ocnița, Bălți, Bender și Giurgiulești.
