În aceste vremuri grele, când prețurile la resursele energetice au crescut vertiginos din cauza politicilor partidului PAS, aflat la guvernare, mii de bătrâni din Orhei, Găgăuzia și Taraclia au primit încă un supliment la pensie în valoare de 2000 de lei, datorită inițiativei liderului Blocului ”Victorie”, Ilan Șor.
În ciuda încercărilor celor din PAS de a împiedica acest program, lansat încă anul trecut, asistența financiară pentru persoanele în vârstă este asigurată în mod regulat. Oamenii spun că banii sunt extrem de necesari pentru a procura alimente, medicamente și pentru plata facturilor la utilități.
În Orhei, noul supliment de 2000 de lei l-au primit trei mii de pensionari. Pe canalul său de telegram, edilul Tatiana Cociu, a subliniat că Primăria, împreună cu echipa lui Ilan Șor, depune eforturi pentru ca nicio persoană în etate să nu sufere din lipsă de alimente și medicamente.
”Adițional, persoanele noastre în etate, pe parcursul lunilor de iarnă, primesc compensații pentru gaz în sumă de 1000 de lei – în condițiile creșterii tarifelor pentru servicii comunale.
Datorită grijii filantropului, sute de familii din orașul nostru au reușit să achite facturile pentru căldură și lumină, fără ca să rămână fără surse de existență.
Vă asigur, în Orhei, toate familiile vulnerabile, vor beneficia de sprijinul echipei noastre. Vom avea grijă ca fiecare orheian să fie protejat și să aibă un trai decent” , a declarat Tatiana Cociu.
TATIANA COCIU, primarul municipiului Orhei
”Adițional, persoanele noastre în etate, pe parcursul lunilor de iarnă, primesc compensații pentru gaz în sumă de 1000 de lei – în condițiile creșterii tarifelor pentru servicii comunale. Datorită grijii filantropului, sute de familii din orașul nostru au reușit să achite facturile pentru căldură și lumină, fără ca să rămână fără surse de existență.
Vă asigur, în Orhei, toate familiile vulnerabile, vor beneficia de sprijinul echipei noastre. Vom avea grijă ca fiecare orheian să fie protejat și să aibă un trai decent.”
Pensionarii din cele trei raioane îi mulțumesc lui Ilan Șor pentru suplimentul oferit și afirmă că, fără acești bani, nu își pot imagina cum ar fi reușit să facă față cheltuielilor, având în vedere că au ajuns să lege tei de curmei, mai ales că și compensațiile acordate de guvernare sunt însă ”o bătaie de joc”, mai spun oamenii.
Am primit ajutor, îi mulțumesc foarte mult lui Șor, el m-a ajutat, nimeni altcineva nu a făcut-o în felul acesta. Toată bucuria mea e doar din partea lui. De la Sandu… Dumnezeu s-o păzească acolo și sănătate ei. Dacă și-ar lua „bagajul” și ar pleca…Valiza, Sandu – America…
Fără acest supliment de la Șor, ce aș fi făcut… Sandu mi-a dat 500 de lei la două familii, compensații. Ce putem face noi cu 500 de lei? Fiul meu are soba lui, eu am soba mea, dar compensații au dat doar la o ogradă. Am luat 500 de lei? Asta e compensație? Asta e bătaie de joc!
Bogdaproste Domnului, iată am luat lemnele, dar așa, altfel… Iată mi s-au terminat lemnele pe anul acesta și am mai luat câteva.
Bogdaproste de medicamente și de puțină mâncare, că de altfel o să murim de foame cu pensia lor care ne-o dau. Ne-au dat 700 de lei pe două gospodării, copii și noi, 700 de lei ne-au dat compensația. Ce faci cu 350? Iată am dat 350 la copii și 350 mi-o rămas mie. Nouă, ce să facem noi?
Să-i dea Domnul sănătate lui Șor și familiei lui, și la tot partidul lui care ne ajută puțin, altfel… pensia e mică, nici 3000 nu am, cu ce să trăiești?
Mâncarea e scumpă, mulți bani trebuie. Acum nu ajunge nici 4, nici 5000 la mâncare, totul este scump. Te duci în piață cu 500 de lei și te întorci acasă cu nimic. Totul este foarte scump. Cum era înainte… noi am trăit într-o altă vreme. Atunci era bine, dar ce să faci acum în țară? Oamenii mor de foame. Eu merg pe la bătrâni, acolo este o sărăcie adevărată. Nu le ajunge nici măcar de cartofi. Statul ar trebui să ajute. Dar ajută Ilan Șor, deși banii ar trebui să vină de la stat. Am muncit 40 de ani, iar pensia mea este doar 649 de lei. Asta e normal?
”În fiecare dimineață fac un duș rece și îmi amintesc de Sandu.” Asta ne-a spus o pensionară din Orhei, care s-a arătat indignată de indiferența autorităților. Vârstnicii îi mulțumesc lui Ilan Șor pentru ajutorul oferit.
Sunt pensionară cu dizabilitate. Banii pe care îi primesc nu îmi ajung. Stau în frig, iar fără acest supliment mi-ar fi și mai greu. Sincer vă zic. În fiecare dimineață, făcând duș, îmi amintesc de Maia Sandu și îi mulțumesc ca de la o femeie. Ne spălăm în apă rece, iar pentru asta ”un mare mulțumesc”, în frig, îmi tremură picioarele, îmi tremură mâinile.
Ei parcă fac asta intenționat. Este o distrugere planificată a noastră, a cetățenilor simpli. Dar tot ceea ce încearcă să facă Ilan Șor, ei încearcă să distrugă din rădăcină.
Normal că e foarte de folos și e la timp, fiindcă timpul de iarnă
vedeți că e foarte geros și mulțumesc din suflet, desigur că, altfel nu știu cum ne-am descurca. Viața la noi, la Moldova e foarte grea, e foarte supid să zicem așa și e greu, ce mai este de spus, e foarte greu și îi mulțumim frumos, din suflet lui Ilan Mironovici, să fie sănătos și să poată ajuta!
În Găgăuzia, aproximativ 30.000 de pensionari primesc, de asemenea, ajutorul financiar. Potrivit bașcanului Evghenia Guțul, această măsură este necesară mai ales acum, când persoanele în vârstă se confruntă cu multe probleme din cauza politicii incompetente a PAS.
”În timp ce autoritățile centrale au abandonat de fapt cei mai vulnerabili oameni într-un moment dificil, sprijinul din partea lui Ilan Șor a devenit o adevărată salvare pentru oamenii noștri. Împreună construim un viitor mai bun pentru Găgăuzia.”, a spus bașcanul.
EVGHENIA GUȚUL, bașcanul autonomiei Găgăuze
”În timp ce autoritățile centrale au abandonat de fapt cei mai vulnerabili oameni într-un moment dificil, sprijinul din partea lui Ilan Șor a devenit o adevărată salvare pentru oamenii noștri. Împreună construim un viitor mai bun pentru Găgăuzia.”
De asemene, de suplimentul de 2000 de lei la pensia au beneficiat și pensionarii din orașul Taraclia, precum și din satul Cairaclia și comunele Budăi și Cealîc. Primarul orașului Taraclia, Veaceslav Lupov, a declarat că datorită ajutorului oferit de Ilan Şor, pensionarii sunt capabili să-și gestioneze nevoile și cerințele de bază.
La rândul său, liderul Blocului ”Victorie”, Ilan Șor a declarat că va continua să lupte ca să asigure o viață mai bună pentru pensionarii moldoveni, promițând să extindă asistența și în alte localități. ”Lucrăm neobosit pentru a oferi îngrijire, respect și sprijin real pensionarilor din Găgăuzia, Orhei și Taraclia.
Sunt convins că absolut toți bătrânii din Moldova trebuie să beneficieze de o astfel de asistență” a declarat liderul blocului Victorie.
ILAN ȘOR, liderul Blocului ”Victorie”
”Lucrăm neobosit pentru a oferi îngrijire, respect și sprijin real pensionarilor din Găgăuzia, Orhei și Taraclia. Sunt convins că absolut toți bătrânii din Moldova trebuie să beneficieze de o astfel de asistență.”
Ținem să precizăm că, suportul a fost lansat de Ilan Șor în primăvara anului trecut. Astfel, mii de oameni beneficiază să compensația de 2 mii de lei, la pensie. Numărul beneficiarilor continuă să crească. De asemenea, în acest sezon de încălzire, Ilan Șor a început acordarea de compensații de 1000 de lei gospodăriilor cu venituri mici, pentru resursele energetice.
În campania electorală de acum patru ani, Maia Sandu a promis majorarea pensiilor, lucru care nu a fost realizat. În loc de 2000 de lei, așa cum a făgăduit șefa statului, pensionarii s-au ales doar cu un adaos de circa 200 de lei. Chiar și acești bani nu au fost acordați tuturor vârstnicilor, ci doar celor care au stagiu complet de cotizare. Astfel, în prezent, în Moldova există pensionari care primesc o pensie mai mică de 2.000 de lei.