Radio Orhei FM
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Externe
No Result
View All Result
Radio Orhei FM
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Externe
No Result
View All Result
Radio Orhei FM
No Result
View All Result

Procesul de judecată în cazul Evgheniei Guțul și Svetlanei Popan, amânat până luni: Care este motivul?

4 aprilie 2025
Procesul de judecată în cazul Evgheniei Guțul și Svetlanei Popan, amânat până luni: Care este motivul?
Share on FacebookShare on Twitter

Ședința de judecată în cazul Evgheniei Guțul și Svetlanei Popan, privind finanțarea ilegală a unui partid politic, a fost amânată pentru luni. Decizia a fost luată chiar înainte de a începe audierile de azi. Motivul este că procurorul a depus o cerere de aplicare a măsurii de arest preventiv în cazul activistei Svetlana Popan, iar apărătorii nu au reușit să facă cunoștință cu aceasta. Avocatul celor două susține că nu au fost informați din timp despre aceast demers, ceea ce reprezintă o încălcare a legii. La ședință a fost adusă și guvernatoarea Găgăuziei, Evghenia Guțul, chiar dacă se află în arest preventiv. De asemenea, au fost prezente rudele bașcanului – soțul, mama și sora, însă, din motive neclare, au fost obligate să părăsească sala.

Măsuri drastice la ședința de judecată în cazul Evgheniei Guțul și Svetlanei Popan. Judecătorul, fără a preciza motivele, a cerut să nu fie filmată intrarea guvernatorului în sală. Acesta a ridicat chiar vocea la reprezentanții mass-media, solicitând implicarea polițiștilor.

Reprezentanții mass-media opriți înregistrările video, unde este reprezentantul poliției, vă rog asigurați ordinea în sala de ședință.

Ulterior, Evghenia Guțul a fost scoasă din sala de judecată, iar apoi a fost adusă din nou. La fel, înainte de a începe ședința, chiar și rudele guvernatorului – soțul, mama și sora, care au venit să o vadă și să o susțină pe aceasta au fost date afară.

După o pauză de zece minute, procurorii au depus o cerere pentru aplicarea măsurii de arest preventiv în cazul activistei Svetlana Popan, fără a informa partea acuzată. Procurorul a menționat că aceasta a fost decizia instanței, însă nu a explicat de ce apărătorii persoanelor implicate în dosar nu au fost anunțați.

CRISTINA GLATCOVA, procuror

A fost fixată ședința pentru ziua de luni. – Din ce cauză? – A decis instanța, inclusiv pentru ca partea apărării să facă cunoștințe cu demersul.

De cealaltă parte avocatul Sergiu Moraru susține că procurorii au încălcat legea din motiv că nu au fost informați din timp despre acest demers.

SERGHEI MORARU, avocat

Procurorii, fără să informeze apărătorii, ceea ce era legal obligatoriu, au depus un demers de aplicare a măsurii preventive de arest în privința doamnei Popan, motiv pentru care nu a fost astăzi posibil de examinat, s-a acordat termen părții apărării, avocaților și doamnei Popan, să facă cunoștință cu acest demers și anexele anexate și s-a fixat o ședință în special pentru examinarea demersului pentru ziua de luni.

La Evghenia nu s-a schimbat nimic, a rămas arestul aplicat de judecătoria Ciocana pentru un termen de 20 de zile, la expirarea lor probabil va fi înaintat un alt demers și vom merge să-l examinăm.

Ca și la ședințele anterioare masi mulți susținători, colegi și activiști s-au adunat în fața clădirii judecătoriei Buiucani unde au cerut oprirea abuzurilor judiciare împotriva liderului Găgăuziei, dar și justiție corectă pentru Svetlana Popan.

Libertate, Evgheniei Guțul! Libertate, Evgheniei Guțul!

VASILE BOLEA, președintele grupului parlamentar al Blocului ”Victorie”

Cât de sângeroși și nepricepuți sunt ei, în acest context, cerând arestarea Svetlanei Popan pe motiv că, se presupune, ar avea anumite temeri. Da, să închizi o persoană pe baza unor temeri este vârful cinismului, apogeul tuturor încălcărilor posibile.

Susținătorii celor două au subliniat că acest proces este unul politic, orchestrat de autorități cu scopul de a reduce la tăcere cetățenii cu gândire liberă din Republica Moldova. De asemenea, ei au evidențiat faptul că ținerea în arest a unei mame cu doi copii mici arată lipsa de compasiune a celor de la putere.

IVAN STAMOV, activist

Uitați-vă ce se întâmplă în jur, în jurul nostru se desfășoară legea stricăciunii, în țara noastră a pătruns dictatura în toate domeniile vieții noastre. Ei încearcă să ne controleze pe fiecare în parte și pe toți împreună. Ei inițiază legi pentru supraveghere, pentru o monitorizare totală a fiecărui cetățean al țării noastre. Ei încearcă să ne sufoce. Ei încearcă să ne închidă gura în favoarea stăpânilor lor. Care le permit să fure, să fure din buzunarul nostru, din buzunarul copiilor noștri și al nepoților noștri.

IURII VITNEANSCHI, activist al Blocului ”Victorie”

Noi astăzi toți, însoțind acest proces, organizăm un protest pentru a reaminti din nou judecătorilor că deciziile și întregul proces judiciar trebuie să fie absolut independente. Judecătorii nu trebuie să pună în prim-plan indicațiile dictante din partea echipei Maiei Sandu și a partidului de guvernământ. Ei trebuie să se bazeze pe litera legii. Și, încă o dată, astăzi le reamintim oamenilor că justiția trebuie să învingă.

IRINA POTOSCA, activist al Blocului ”Victorie”

Deja de 10 zile, familia nu știe cum este și în cum se simte. Sunt zece zile strașnice. De zece zile oamenii merg în fiecare la biserică și se roagă pentru Evghenia Alexandovna.
Astăzi, toți oamenii din Găgăuzia și din întreaga Moldovă se unesc și mai mult, pentru că mâine oricare dintre noi poate ajunge în acest loc. Fiecare dintre noi poate deveni incomod pentru partidul aflat la guvernare. Dar noi, trebuie să mergem înainte.

Evghenia Guțul și Svetlana Popan sunt judecate pentru complicitate la finanțarea ilegală a unui partid politic. Ele resping acuzațiile care li se aduc, numind dosarul penal unul de natură politică. Procurorii se abțin de la comentarii.

Menționăm că bașcana Găgăuziei execută 20 de zile de arest preventiv într-un dosar care vizează gestionarea frauduloasă a fondurilor electorale, finanțarea ilegală și falsificarea declarațiilor. Evghenia Guțul se declară nevinovată și susține că acest dosar reprezintă o acțiune politică, realizată la comandă. Avocatul acesteia, Sergiu Moraru, a afirmat anterior că asupra procurorilor și judecătorilor se fac presiuni, nu există dovezi pentru susținerea acuzațiilor, care i se aduc, precum că Guțul ar fi fost implicată în colectarea semnăturilor și a fondurilor pentru alegerile din 2023

Citește și

Decizie importantă la Curtea de Apel în unul dintre dosarele Evgheniei Guțul: Contestația procurorilor respinsă

Decizie importantă la Curtea de Apel în unul dintre dosarele Evgheniei Guțul: Contestația procurorilor respinsă

15 aprilie 2025

Curtea de Apel Chișinău a menținut în vigoare hotărârea magistraților Judecătoriei Buiucani, care pe 1 aprilie au respins solicitarea procurorilor...

Ilia Uzun: Autoritățile centrale atacă din nou drepturile poporului găgăuz

Ilia Uzun: Autoritățile centrale atacă din nou drepturile poporului găgăuz

15 aprilie 2025

Privarea Găgăuziei de dreptul de a numi procurorul autonomiei este un atac direct asupra drepturilor poporului găgăuz și a principiilor...

Pensionarii au protestat la Bălți împotriva hărțuirilor din partea forțelor de ordine

Pensionarii au protestat la Bălți împotriva hărțuirilor din partea forțelor de ordine

15 aprilie 2025

Nu doar pensionari care au acceptat ajutor financiar din partea organizației „Eurasia” pentru că nu au ce mânca au devenit...

Adunarea Populară a Găgăuziei condamnă acțiunile autorităților centrale: ‘Ne sunt încălcate drepturile și autonomia’ |VIDEO

Adunarea Populară a Găgăuziei condamnă acțiunile autorităților centrale: ‘Ne sunt încălcate drepturile și autonomia’ |VIDEO

15 aprilie 2025

Adunarea Populare a Găgăuziei a adoptat în cadrul ședinței extraordinare de astăzi o declarație prin care condamnă persecuția funcționarilor autonomiei,...

Next Post
Bolea: Bugetul Plus este o ficțiune, nu ajutor pentru popor

Bolea: Bugetul Plus este o ficțiune, nu ajutor pentru popor

Ultimele ştiri

Laborator de cannabis descoperit la Ialoveni – droguri de peste 225.000 lei

Laborator de cannabis descoperit la Ialoveni – droguri de peste 225.000 lei

16 aprilie 2025
Accident lângă Telenești: Autocisternă răsturnată, un bărbat rănit

Accident lângă Telenești: Autocisternă răsturnată, un bărbat rănit

16 aprilie 2025
Vreme schimbătoare și temperaturi blânde în toată țara

Vreme schimbătoare și temperaturi blânde în toată țara

16 aprilie 2025
Decizie importantă la Curtea de Apel în unul dintre dosarele Evgheniei Guțul: Contestația procurorilor respinsă

Decizie importantă la Curtea de Apel în unul dintre dosarele Evgheniei Guțul: Contestația procurorilor respinsă

15 aprilie 2025
Ilia Uzun: Autoritățile centrale atacă din nou drepturile poporului găgăuz

Ilia Uzun: Autoritățile centrale atacă din nou drepturile poporului găgăuz

15 aprilie 2025
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Externe

© 2025 Radio Orhei FM

No Result
View All Result
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Externe

© 2025 Radio Orhei FM