Moldova este din nou cuprinsă de un val de proteste ale feroviarilor. Angajații Căii Ferate din toate nodurile feroviare au ieșit în stradă, cerând repetat soluționarea urgentă a restanțelor salariale care se ridică la sume considerabile și pun în pericol existența zilnică a acestora.
Oamenii susțin că situația devine din ce în ce mai dramatică, deoarece nu mai au cu ce-și întreține familiile și hrăni copii, mulți fiind la limita supraviețuirii.
Moldova este din nou cuprinsă de un val de proteste ale feroviarilor. Angajații Căii Ferate din toate nodurile feroviare au ieșit în stradă, cerând repetat soluționarea urgentă a restanțelor salariale care se ridică la sume considerabile și pun în pericol existența zilnică a acestora. Oamenii susțin că situația devine din ce în ce mai dramatică, deoarece nu mai au cu ce-și întreține familiile și hrăni copii, mulți fiind la limita supraviețuirii.
”Nu mai avem bani pentru mâncare, pentru plata facturilor, pentru nimic. Ne-am rătăcit în această mare de promisiuni neîmplinite.
Dacă nu vom primi urgent salariile restante, nu știm cum vom mai putea trăi. Salariile noastre sunt un drept, nu o favoare” – acestea sunt mesajele pe care le scandează protestatarii în fața clădirii Guvernului, acolo unde cer o viață decentă. Fără soluții imediate și fără intervenția autorităților, criza ar putea escalada, punând în pericol nu doar stabilitatea sectorului feroviar, dar și siguranța socială a întregii populații afectate, spun angajații CFM.
Ajutați-ne ca acești oameni să nu stea aici, dacă așa nu doriți arestați-ne în mama naibii în pușcărie, poate acolo ne va da niște lături să mâncă. Dați-mi salariul meu de 6000 de lei.
IURIE IACUBOVSCHI, angajat al depoului de locomotive Bălți
Inițial ni s-a promis că ne vor plăti salariile, dar acum spun că nu sunt bani. Iată-ne aici – deja de jumătate de an fără salariu, înțelegeți ce înseamnă. Vrem să muncim, căile ferate trebuie să existe, dar nimeni nu ne ascultă. De aceea am venit din nou. Este a doua oară pentru mine. – Cum faceți față fără salariu? – Soția lucrează. Dacă nu ar fi ea, am fi pierduți.
NICOLAI SUFRAI, economist la depozitul de vagoane din Bălți
Am primit în luna martie pentru anul trecut, luna decembrie. În acest perioadă am primit doar nouă salarii, două dintre ele pentru anul 2023. De fapt, plățile se fac o dată la două luni.
De ce nu ne-au susținut. Astăzi, conturile noastre sunt blocate, nu putem cumpăra combustibil, vagoanele cu încărcături sunt blocate, stau în Bălți, Ocnița, Moghiliov, dar nu putem cumpăra combustibil pentru că conturile sunt blocate de către Ministerul Justiției. Ministerul
Justiției are o datorie de 90 de milioane de lei, față de Calea Ferată, pe care nimeni nu o achită.
Oamenii spun că, efectiv, au ajuns să supraviețuiască, așa că liderii sindicali sunt deciși să continue presiunile până când autoritățile vor găsi soluții pentru plata restanțelor salariale.Într-adevăr, este foarte greu, oamenii nu au cu ce achita utilitățile, creditele, nu avem pe ce cumpăra mâncare. Este foarte greu.
Peștele se strică de la cap. Așa se strică i la noi totul, totul începe de la conducere, dacă conducerea este coruptă, înseamnă că toată țara este coruptă. Dacă ar fi o conducere normală și noi am fi trăit foarte bine, că suntem niște oameni muncitori, avem de toate, doar că suntem conduși ca niște turme de oi, ei nu se socot pe noi ca oameni, suntem ca niște roboți.
Noi suntem cu salarii mizere, care Europă, ei vor țară Europeană, noi avem 5000 de lei și nici pe aceștia nu-i primim. Ei ridică doar prețurile, ei nu știu altceva. Conducerea noastră, unde voi vă uitați, întoarceți-vă la oameni, nu doar când aveți nevoie de voturi veniți pe la casele oamenilor și votați-ne că noi vă promitem.
Pentru prima dată de la declanșarea protestelor, să stea de vorbă cu oamenii au ieșit ministrul Infrastructurii și noul șef al CFM, care au făcut noi promisiuni și din care reiese că întreprinderea trebuie să se descurce singură cu plata lefurilor.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Infrastructurii
noi am luat de pe CFM pentru următoarele 4 luni presiunea de a plăti motorina care-i foarte costisitoare, toți banii trebuie direcținați la plata salariilor, pentru următoarea perioadă. Din planul de transportare pentru martie, încasările sunt în creștere – 40- 45 mil, ceea ce o să le permită să închidă mai rapid lunile.
SERGIU COTELNIC, șef CFM
Aceasta este sarcina numărul unu, pe care o vom îndeplini. Și așa pas cu pas vom crește constant și vom plăti salariile. Deci, în principiu, perspectiva este următoarea: planificăm, cel puțin, să plătim 3 salarii în termen de 2 luni. Planificăm.
Deci, achitarea salariilor este deocamdată la etapa de planificare, în plus, demniatrii nici măcar nu se întreabă cu ce vor trăi acești oameni timp de două luni. În principiu, obișnuiți cu făgăduințe neacoperite, feroviarii s-au arătat convinși că și de această dată li se spun brașoave.
SERGHEI MARTAZIN, președintele comitetului sindical al stației Chișinău
În unele familii, ambii părinți lucrează pe calea ferată și pur și simplu nu au de unde să ia bani.
Situația este, într-adevăr, gravă, vedeți, nimeni din conducere nu a ieșit, de la parlament nu a venit la noi. – Dar aveți încredere în ministrul Bolea? – Știți, mă îndoiesc că ministrul Bolea se va isprăvi cu problemele noastre și noul șef al CFM. Vedeți ce a vorbit, nu a spus nimic concret.
A menționat doar că ne vor da combustibil, dar despre salarii – niciun cuvânt. De aceea, suntem sceptici că el va putea rezolva problemele noastre. Până nu ne va ajuta guvernul, nu vom reuși să ne descurcăm singuri.
La momentul actual sunt aceleași promisiuni goale, adică se toarnă apă la iarbă, nu suntem auziți, nu se îndeplinesc cerințele noastre. Noi suntem cetățenii RM care trăim în sclavie, mai rău ca sclavii că ei sunt hrăniți pentru munca lor.
Acesta este un lucru extrem de dificil, de care nici nu își pot imagina. Dacă am lua, de exemplu, un ministru și i-am pune un salariu de 7000 de lei, iar 4000 nu sunt plătiți nici măcar toți, cum poți să trăiești cu 7000 de lei? Cum ai putea să supraviețuiești azi cu un astfel de salariu, care nu a fost plătit de 7 luni? Este mai mult decât un genocid. Este imposibil de descris.
LARISA BUJAC, angajat al căii ferate din Ocnița
Oricum nu ar suna, dar acum vă spun ceea ce cred eu, să mă ierte parlamentarii noștri, dar Bolea este boală, pentru că eu urmăresc situația în țară. -De ce? -Pentru că eu trăiesc în această țară, copilul trăiește în Chișinău și îmi doresc ca și copiii mei să crească aici, ca Moldova să înflorească, la fel ca înainte.
Angajații au protestat și în fața clădirii Președinției și Parlamentului. Tot pentru prima dată de la declanșarea protestelor, la manifestanți a ieșit un deputat al partidului de guvernământ, vicepreședintele Comisiei Economie, Buget și Finanțe, Dorian Istratii. Acesta, însă, practic, a recunoscut impotența guvernării și a pus problema pe seama întreprinderii, menționând că soluția autorităților a fost:
DORIAN ISTRATII, deputat PAS
Noi am numit un director, am numit alt director pentru a îmbunătăți situația, din păcate chiar fiecare candidat la funcția de director venea și spunea că el o să poată să rezolve această problemă și până la urmă nu realiza ceea ce spunea.
ION ZAPOROJAN, preşedintele Federaţiei Sindicale a Feroviarilor din Moldova
Înainte veneau venitici, eu așa le spun celor care nici nu știu ce înseamnă calea ferată, în 2009, până chiar nu demult în 2023, vorbeau frumos, discutau, lămureau, aduceau echipele lor, le majorau salariile cu 100-150%, cum domnul Tofilat a adus echipa lui, se ocupau ce vrei numai nu cu optimizările la Calea Ferată.
În plus, de soluționarea problemei nu s-a interesat niciodată nici șeful statului, spune dezamăgit liderul sindicatelor.
ION ZAPOROJAN, preşedintele Federaţiei Sindicale a Feroviarilor din Moldova
Vă spun sincer, din 2019 până acum nu am văzut nicio reacție din partea președintelui nostru, cel care ar trebui să fie garanția Constituției noastre.
Unde este apărarea, doamnă președinte? De ce mergeți prin țările europene și întindeți mâna, cerând ajutor, când nici măcar un procent din acel ajutor nu ajunge la noi? Noi, lucrătorii Căilor Ferate, întindem mâna și nu primim nimic.
Extrem de supărați și indignați, unii protestatari au spus că, fără măsuri, Calea Ferată moare, iar acest lucru deja se întâmplă, sub ochii tuturor. Aceștia au acuzat PAS-ul de ipocrizie și gestionare defectuoasă a resurselor financiare.
ALEXANDRU VICOL, angajat al căii ferate din Ocnița
Mă adresez poporului Republicii Moldova, mass-media și societății civile:
Calea Ferată moare sub ochii noștri! Dacă cei din față, din spate și din partea dreaptă nu își vor sufleca mânecile și nu se vor apuca serios de lucru… Domnu Grpsu, mă adresez dumneavoastră. Ați spus că din bugetul de stat nu puteți achita salariile, dar ați găsit 62 de milioane din același buget pentru partide? Dintre care 29 de milioane pentru partidul PAS? Rușine! Demisia!
Eu cred că ei, nu la 99% sunt vinovați, dar la toate 100% sunt vinovați pentru faptul că noi ne aflăm astăzi aici. Și uitați- vă nici unul dintre ei nu găsește putere și voință să iasă și să se uite la noi, cei săraci, flămânzi, înghețați și așa mai departe. Nimeni nu este, ei stau sătui și mâncați.
Proteste au mai avut loc la Ocnița, Bender, Basarabeasca și Giurgiulești.
Noi vrem să trăim bine, nu să supraviețuim. Diți-ne salariul nostru. Nu așteptați până vom lua și îl vom obține singuri.
IURI UZUN, președintele comitetului sindical Basarabeasca
Propun la toți, văd că nu este ieșire din situație, dacă a mers așa și nimeni nu ne aude, scrieți cerere cereri pentru suspendarea activității timp de o săptămână, conform articolului 78 din Codul Muncii.
Precizăm că întreprinderea de stat Calea Ferată din Moldova se confruntă cu dificultăți financiare, înregistrând restanțe salariale de circa 191 de milioane de lei față de aproape 5000 de angajați.
Feroviarii au organizat mai multe proteste pentru a cere plata salariilor. Aceștia își manifestă indignarea față de inacțiunile autorităților și spun că vor continua să manifeste până la achitarea totală a restanțelor. Menționăm că sute de angajați ai nodului feroviar din Bălți și-au sistat activitatea în semn de protest, iar unii dintre ei au depus cereri de demisie.
Probleme similare au fost semnalate și la nodul feroviar din Ocnița, unde toți angajații își vor suspenda activitatea, începând cu 17 martie, dacă nu li se vor achita salariile restante.