Incendiu de proporții, în capitală. În dimineața zilei de 13 martie, acoperișul unui restaurat de pe strada Columna a luat foc. Imagini apocaliptice, în care se văd flăcările și mult fum au împânzit rețelele de socializare.
Pompierii acționează conform gradului sporit de intervenție, informează Inspectoratul General pentru Situațiii de Urgență. Pentru localizarea și lichidarea incendiului au fost direcționate opt autospeciale inclusiv o autoscară cu un efectiv de 45 de angajați din cadrul IGSU. Pentru gestionarea intervenției, la fața locului, este creat Statul Major.
Totodată, echipajele de poliție și carabinieri asigură securitatea și ordinea publică în zonă. Și Primăria capitalei anunță că serviciile municipale și responsabilii preturilor sunt mobilizate lalocul incendiului.
LILIANA PUȘCAȘU, ofițer de presă IGSU
Potrivit primelor informații, până la acest moment, nu au fost raportate victime, toate persoanele din interiorul localului, dar și din localele din apropiere s-au evacuat până la venirea salvatorilor și pompierilor. La moment nu există pericol pentru siguranța și securitatea oamenilor. Zona este îbcercuită.
Oamenii sunt îndemnați să ocolească zona. Cauza incendiului urmează a fi stabilită.