După o pauză îndelungată, Festivalul Internațional „Laboratorul – Rampa” se întoarce pe scena Liceului Teatral Orășenesc „Iurie Harmelin” din Capitală, sub genericul „Arta copiilor pentru copii”.
În perioada 3-9 martie, iubitorii de teatru și artă vor avea ocazia să se bucure de spectacole deosebite, atât din partea trupelor de teatru locale, cât și din partea unor tineri talentați din Germania, România, Spania, Thailanda, Bulgaria și Ucraina.
Copii din orașele Bălți, Taraclia și Cahul vor reprezenta cu mândrie Republica Moldova. Festivalul își propune să promoveze valorile culturale și spirituale ale lumii, să păstreze vie moștenirea marilor autori și artiști și, nu în ultimul rând, să ofere tinerelor talente ocazia de a se exprima și de a aprecia creațiile altor copii.
Directoarea Liceului Teatral Orășenesc „Iurie Harmelin”, Natalia Vîsotina, a menționat că festivalul a fost fondat în 1997 de Iurie Arcadievici Harmelin, creatorul Teatrului „S Ulițî Roz” și al liceului.
Anul acesta se împlinesc 27 de ani de la prima ediție a festivalului, iar după o scurtă pauză în care nu a avut loc, organizatorii au decis să reia tradiția, mai ales că instituția de învățământ sărbătorește 30 de ani de la înființare. Pe lângă spectacolele pentru copii și tineret, participanții vor avea ocazia să participe la diverse masterclass-uri, în cadrul cărora vor învăța despre arta teatrală din diferite colțuri ale lumii.
NATALIA VÎSOTINA, directorul Liceului Teatral Orășenesc ”Iurie Harmelin”
Deja am primit confirmări de participare de la trupe de teatru din diferite țări. 13 spectacole vor avea loc într-o săptămână, inclusiv spectacole prezentate de colective din Republica Moldova.
De ce l- am numit Laboratorul “Rampa”? Deoarece, pe lângă spectacole, festivalul va include workshop-uri și masterclass-uri susținute de artiști renumiți și experți internaționali, invitați special pentru acest eveniment. Programul festivalului este deja stabilit, iar printre activități se vor regăsi cursuri și ateliere interactive dedicate tinerilor actori și artiștilor în devenire.
Ne dorim ca această experiență să fie deosebit de interesantă pentru copiii care vin din alte țări. Pe lângă partea artistică, le vom arăta și cele mai frumoase locuri din Moldova, încercând să le oferim o experiență culturală bogată.
Inaugurarea oficială a Festivalului Internațional Laboratorul „Rampa” va avea loc pe scena mare a Teatrului„S Ulițî Roz”, cu un spectacol special, mai exact o premieră. Începând cu 4 martie, publicul va putea urmări piese internaționale, jucate inclusiv de trupe din Spania și Germania.
Spectacolele vor fi prezentate pe două scene din incinta Liceului Teatral Orășenesc „Iurie Harmelin”. Pe scena mare vor fi jucate spectacolele trupelor de teatru dramatice și românești, iar cea mică va găzdui diverse spectacole și ateliere.
NATALIA VÎSOTINA, directorul Liceului Teatral Orășenesc ”Iurie Harmelin”
Va exista un centru principal de desfășurare pe teritoriul nostru, destinat copiilor și profesorilor care participă. Sala noastră poate găzdui aproximativ 110 persoane, dar, având în vedere interesul mare pentru festival, pregătim și spații alternative pentru spectatori. Vom amenaja săli speciale unde, chiar dacă cineva nu poate fi prezent fizic la spectacol, va putea urmări evenimentele prin transmisiuni TV.
Astfel, toți participanții, fie din Moldova, fie din alte țări, vor avea ocazia să vadă și să se bucure de spectacolele festivalului.
O atenție deosebită este acordată repetițiilor – câte 3-4 repetiții pe săptămână. Unele sunt mai lungi și pot dura două și chiar patru ore.
Elevii spun că nu trece nicio zi fără să se pregătească intens, având în vedere că este pentru prima dată când vor participa la acest festival și sunt hotărâți să depășească orice așteptări. Sunt extrem de entuziasmați, deoarece, pe lângă oportunitatea de a juca pe scenă, vor avea și ocazia să descopere cultura altor țări, având în vedere că festivalul este internațional.
Spectacolul pe care îl vor prezenta este „Micul Prinț”, adaptat special pentru o scenă mai mare.
TIMUR MOROZ, elev la Liceului Teatral Orășenesc ”Iurie Harmelin”
Eu joc rolul Vulpii în spectacolul “Micul Prinț”. Vulpea este cel mai bun prieten al Micului Prinț. Ea îl ghidează pe parcursul călătoriei sale și are rolul unui mentor înțelept. Fiecare cuvânt al Vulpii are un sens profund, care îl face pe Micul Prinț să reflecteze.
Trebuie să mai lucrăm, dar există încredere. Simțim deja emoția festivalului, anticiparea momentului în care vom urca pe scenă. Este fantastic când se adună trupe din diferite țări, fiecare cu spectacolul său. Este o experiență unică, care unește oamenii.
IVANNA CELARSKAIA, elevă la Liceului Teatral Orășenesc ”Iurie Harmelin”
Este prima dată când participăm la acest festival, așa că pentru mine este ceva complet nou. Simt emoție și nerăbdare, dar, în același timp, și puțină teamă că ceva ar putea să nu iasă perfect. În spectacolul joc rolul “Micului Prinț”. Nu este o premieră, l-am mai jucat pe 5 aprilie 2024, în clasa a 9-a.
Sunt foarte entuziasmată! Îmi plac noii cunoscuți, îmi place să cunosc oameni noi și să discut cu ei. Mai ales că acești oameni sunt din lumea teatrului, așa cum suntem și noi. Așa că, aștept această experiență cu mare nerăbdare!
Un alt spectacol, pregătit de elevii Liceului Teatral Orășenesc „Iurie Harmelin”, abordează relațiile dintre generații – adulți și adolescenți. Piesa explorează contrastul dintre aceștia, subliniind diversitatea fiecărui adolescent. Pe cât de amuzantă este, pe atât de educativă se dovedește a fi, spun elevii, care își exprimă entuziasmul pentru mesajul pe care îl transmit prin acest spectacol.
NICOLAI HOROZOV, elev la Liceului Teatral Orășenesc ”Iurie Harmelin”
La festival vom prezenta spectacolul „Clubul de mic dejun”. Eu interpretez rolul lui Brian, tocilarul – un băiat cu o sensibilitate emoțională aparte, complet absorbit de studii. Din această cauză, el se confruntă cu mari probleme atât din punct de vedere moral, cât și fizic. Are foarte puțini prieteni, iar interesele sale sunt limitate la un cerc restrâns.
„Avem repetiții de 2-3 ori pe săptămână. Acestea sunt intense și de lungă durată. Profesorii noștri ne pun la încercare la maximum, dar tot efortul merită. Personal, mă simt complet pregătit. Sunt extrem de entuziasmat de această oportunitate, mai ales că am venit dintr-un alt liceu și sunt nou aici. În sfârșit, am găsit ceea ce îmi place cu adevărat să fac.”
ROMAN BOGNIBOV, elev la Liceului Teatral Orășenesc ”Iurie Harmelin”
Desigur, simt o ușoară emoție, dar cel mai mult aștept cu nerăbdare să cunosc participanți din alte țări. Am mai fost implicat în proiecte internaționale, am deja experiență în comunicarea cu străini și acum înțeleg cât de valoroasă este această oportunitate.
Cred că arta nu are vârstă. Spectacolul nostru, „Clubul de mic dejun”, poate fi relevant atât pentru adulți, care au trecut deja prin aceste etape ale vieții, cât și pentru adolescenți, care abia încep să le înțeleagă anumite lucruri.
Nici elevii claselor mai mici nu vor rămâne în urmă. Aceștia au pregătit scenete ce vor captiva publicul prin farmecul lor aparte. Micii actori sunt plini de entuziasm și așteaptă cu nerăbdare Festivalul, pentru care se pregătesc cu multă dedicare zi de zi.
Da, este prima dată. Sunt foarte fericită că am primit această oportunitate, deoarece este o experiență valoroasă. Voi avea ocazia să mă prezint altor țări, să văd alte țări și să cunosc diferite colective artistice.
Ne pregătim activ acum, avem emoții foarte pozitive. Suntem prinși în acest proces de muncă, ne amintim constant ce am făcut la festivalul anterior.
Este prima dată când particip la festival, dar și prima dată când joc în acest spectacol.
Joc rolul ursulețului într-una dintre povești. Spectacolul este format din mai multe povești, fiecare având o temă diferită. Este despre prietenia dintre fete, băieți și relațiile dintre ei.
Programul festivalului poate fi găsit pe pagina oficială a Liceului Teatral Orășenesc ”Iurie Harmelin”.
Vă invit pe toți la festivalul care va avea loc între 3 și 9 martie! Va fi un eveniment plin de emoții extraordinare și vă garantez că veți trăi o experiență minunată!