Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a preluat dosarul penal deschis în urma scandalului din Urziceni soldat cu doi morţi şi trei răniţi, a anunțat duminică Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa. Noi imagini au surprins atacatorii înarmați cu bâte, răngi și chiar cu o armă de foc, iar polițiștii au instituit filtre în mai multe județe pentru a-i prinde pe suspecții de crimă.
Potrivit News.ro, la nivelul IPJ Ialomiţa dosarul a fost deschis pentru infracţiuni de omor calificat, tulburarea ordinii şi liniştii publice, loviri sau alte violenţe, uz de armă fără drept, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi ameninţare, însă este posibil ca încadrarea juridică să fie schimbată.
Potrivit Antena3, conflictul, în care au fost trase şi focuri de armă, a izbucnit între membrii a două familii cunoscute din Urziceni, motivul fiind legat de relația dintre un băiat şi fată. Tânăra ar fi trebuit să se căsătorească cu un băiat din cealaltă tabără, însă părinții ei s-au răzgândit, iar lucrurile au degenerat în plină stradă, potrivit sursei citate.
Peste 25 de persoane au fost implicate în acest conflict.
Imaginile surprinse de la fața locului arată momentul în care mai mulți indivizi, înarmați cu obiecte contondente și o armă de foc, se adună în stradă și pornesc înspre rivali.
Filtre în mai multe judeţe pentru prinderea suspecților
Autorii crimelor din Urziceni sunt în libertate, iar polițiștii au instituit filtre în judeţele Ialomiţa, Prahova, Ilfov şi Buzău.
„Unele dintre persoanele implicate au fost deja identificate şi sunt derulate activităţi pentru găsirea acestora şi pentru conducerea la sediul poliţiei, acolo unde urmează a fi audiate şi a fi dispuse măsurile legale. De asemenea, celelalte activităţi sunt în curs. Avem filtre în mai multe judete, sunt căutate toate persoanele implicate în acest eveniment şi avem şi informat procurorul de caz, pentru că toate se vor derula în cadrul unui dosar penal”, a declarat Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, pentru Antena3.